blackArtboard 4 copy 2@x1.5.png

Dezvoltare leadership

Ce presupune

Cu atât mai mult în aceste vremuri, avem nevoie de lideri de încredere, capabili să se conecteze emoțional cu ceilalți, care să-și folosească autoritatea pentru a acționa în condiții incerte și să ia cele mai bune decizii care să se materializeze în acțiuni pentru întreaga organizație. 

Modul nostru de lucru, psihodinamic sistemic, este unul profund care ajută liderii să-și dezvolte abilitățile. Lucrând împreună, liderii dobândesc o înțelegere profundă a realității văzute, dar mai ales a celei nevăzute a companiei reușind astfel să creeze “spațiul” potrivit ca echipele să performeze. Astfel, într-un context al incertitudinii și schimbării constante, liderii pot oferi susținerea și conținerea de care oamenii au nevoie pentru susține inovația, performanța și creșterea. A conține înseamnă a te lăsa să simți și a da sens pentru a transforma experiența trăită în relație cu ceilalți. Da, este despre a fi inteligent emoțional, dar e mai mult decât atât pentru că liderul este capabil să se conecteze, să înțeleagă și să dea sens celor ce se întâmplă. 

OU_icon_textbubble_b.png

Lucrul nostru împreună variază de la sesiuni individuale de executive coaching până la intervenții de grup construite împreună cu clienții noștri pe baza nevoilor identificate. 



Studiu de caz: Leadership într-o companie în industria serviciilor

Situație: Am fost contactați de directorul de resurse umane al companiei pentru a crea și implementa un program de creștere a eficacității liderilor din echipa de conducere a companiei. 

Abordarea noastră:

Programul a început cu interviuri individuale si focus grupuri. Pe baza înțelegerii informațiilor culese în etapa inițială am creat un program de 6 module cu o frecvență lunară. Ipotezele de la care am plecat inițial au fost elaborate și îmbogățite permanent cu conținuturile conștiente și inconștiente la care am avut acces în interacțiunile directe cu echipa.

Tema principală care deturna echipa de la scopul comun, bine asimilat la nivel conștient, era mentalitatea de grup de tipul „luptă sau fugi”. Aceste afecte negative distructive creau un mediu pe care ei îl descriau ca fiind toxic atât pentru ei cât și pentru restul organizației, mediu care nu susținea performanța la niciun nivel. 

Modul de lucru psihodinamic sistemic ne-a permis să adresăm atât aspectele văzute, dar mai ales pe cele nevăzute ale dinamicii organizaționale pentru a ajunge la rădăcina problemelor.

Impact

  • Participanții au identificat cauzele care au dus la formarea mentalității de tipul „luptă sau fugi”, înțelegând că aceasta este cea care le susține comportamentele agresive. O parte din anxietatea de care se apărau era dată de însăși sarcina principală a companiei, modul în care se raportau la serviciile oferite, iar o alta, dar nu independentă, era dată de rezultatele obținute.

  • Au învățat să stea împreună, să se asculte, să creeze un cadru în care fiecare se poate exprima.

  • Au înțeles impactul mentalității asupra organizației, echipelor pe care le conduc, și implicit asupra rezultatelor.

OU_icon_idea_b.png
Next
Next

Schimbare Organizațională