ORGANIZAȚIA ȘI EMOȚIILE

Autor: Carmen Mardale

Lucrez săptămânal cu echipe în organizații și un aspect pe care îl observ constant este teama de emoții. De ce ne e atât de teamă de emoții în condițiile în care ele reprezintă cheia către performanța mult dorită? Emoțiile sunt în oameni. Organizațiile sunt create de oameni, acționează prin oameni și oferă produse sau servicii oamenilor. Așadar, emoțiile sunt în organizații pentru că sunt în oameni. 

Însăși denumirea de societate comercială ne explică despre ce este vorba. Societate înseamnă un ansamblu de ființe umane care trăiesc într-un grup organizat. În cazul unei societăți comerciale acest ansamblu de ființe umane are un scop comercial. Până mai ieri, când eram parte a unor organizații, auzeam că la serviciu nu vii cu „partea personală”, că nu este în regulă să-ți exprimi emoțiile, că la birou venim să facem treabă, nu să simțim. Și cum s-ar putea întampla acest lucru? 

“Emoțiile, pozitive sau negative, ne spun care sunt lucrurile pe care să le cautăm pentru că ne fac să ne simțim bine și care sunt cele de care să ne îndepărtăm pentru că ne fac să ne simțim rău. “

Să începem cu omul. Simplu spus, creierul nostru este un organ cu două sisteme mari - cortexul și sistemul limbic. Cortexul este un strat subțire extrem de complex, iar funcția sa este de a ne ajuta să avem atât o înțelegere conștientă a realității externe, cât și a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Este partea rațională a creierului. Carevasăzică, aceasta e partea cu care ne dorim să mergem la serviciu. În aceste condiții ce avem de lăsat acasă e sistemul limbic. Cel care activează emoțiile, care reprezintă sistemul motivațional de bază. Emoțiile, pozitive sau negative, ne spun care sunt lucrurile pe care să le cautăm pentru că ne fac să ne simțim bine și care sunt cele de care să ne îndepărtăm pentru că ne fac să ne simțim rău. Hipotalamusul transmite creierului starea organismului cu privire la nevoile noastre și în funcțe de gradul de satisfacere a acestora diferite emoții sunt activate. Amigdala este centrul emoțiilor negative - anxietate, furie etc. Ne informează dacă ceva nu merge și că avem nevoie de ajutor. Emoțiile sunt transmise cortexului care, prin funcția sa rațională, ne permite să ne dăm seama ce ne face să fim anxioși și care sunt acțiunile care trebuie luate. Insă, dacă există emoții negative pe care cortexul nu le poate gestiona devenim panicați și dezorganizați. Dacă ignorăm emoțiile, putem să nu realizăm importanța unei situații și să nu acționăm cum ar trebui. Hipocampusul, cealaltă componentă a sistemului limbic, este locul unde sunt stocate amintirile experiențelor afective. Atunci când avem o experiență care seamănă cu o alta hipocampusul dă alerta. Acesta ne permite să acționăm în viitor pe baza experiențelor trecute. Ideea nu era să vă plictisesc cu o incursiune in structura creierului, ci să întăresc ideea că nu se poate fără emoții. Acestea reprezintă limbajul primar. Rațiunea este secundară. 

“Vrem să coordonăm oameni, dar fără a înțelege dinamica emoțională a grupurilor. Vrem să fim lideri, dar fără a intra în contact cu emoțiile noastre. Despre ale celorlalți nici nu mai vorbim. În felul acesta decupăm o parte importantă a noastră, a celorlalți și a organizațiilor din care facem parte.”

Și dacă așa stau lucrurile de ce am refuza în organizații să ne uităm la un aspect atât de important? Vrem să vorbim despre motivație, dar fără emoții în condițiile în care emoțiile sunt baza motivației. Vrem să coordonăm oameni, dar fără a înțelege dinamica emoțională a grupurilor. Vrem să fim lideri, dar fără a intra în contact cu emoțiile noastre. Despre ale celorlalți nici nu mai vorbim. În felul acesta decupăm o parte importantă a noastră, a celorlalți și a organizațiilor din care facem parte. Mă întreba ieri un participant la un workshop ce ar trebui să facă / știe un manager pentru a se descurca cu oamenii. În primul rând ar trebui să se accepte pe sine ca ființă întreagă, să intre în contact cu propriile emoții, să le înțeleagă. Nu de puține ori dăm la o parte emoțiile negative pentru că  am învățat că nu sunt bune, că sunt greșite, că e rușine. Încercăm să fim pozitivi, să ne vedem ca fiind pozitivi  Dar tocmai ce respingem determină acțiunile noastre. Echipele așteaptă ca managerii lor să le conțină emoțiile, să le dea un sens, să ajute ca ele să fie înțelese.  Iar managerii ce fac? Fug de ele, le resping, le ignoră pentru că le e frică. În primul rând pentru că le e frică de propriile emoții. Emoțiile din organizații trebuie conținute pentru a putea acționa rațional, pentru a ne putea concentra pe sarcina de lucru, pentru a realiza obiectivele, pentru a face performanță. Spuneam mai sus că atunci când cortexul nu poate gestiona emoțiile devenim panicați și dezorganizați. Același lucru se întțmplă în organizații. Când emoțiile nu sunt conținute oamenii intră în panică acționează dezorganizat. ignorându-le, pierdem din vedere aspecte importante pentru dinamica organizației. Pentru că aici e cheia. Ce fac organizațiile în momente de panică și dezorganizare? Creează sau revizuiesc o procedură, implementează un sistem sau o metodologie. Adică acționează la suprafață, încearcă să organizeze ceea ce se vede. Dar ce se întâmplă în profunzime? Ce-i face pe oameni să saboteze sarcina de lucru, să acționeze împotriva ei? Ceea ce nu se vede, ceea ce e profund și ignorat. Faptul că nu ne uităm la aceste aspecte nu înseamnă că nu există. Înseamnă că nu vrem, nu putem sau nu știm să ne uităm la ele.

Și interesant este că tocmai pe aici se scurg resursele organizației în timp ce noi ne învârtim pe câte o roată ca niște șoricei sau în jurul cozii, dacă e mai familiar. În loc să mergem la cauză, inventăm tot felul de sisteme, procese, proceduri cu denumiri din ce în ce mai pompoase pentru a fugi, de fapt, de ceea ce contează. Sigur, că e nevoie de curaj să ne uităm la adevăr și uneori mai și doare. Una dintre marile probleme ale organizațiilor este tocmai faptul că fug de ele însele, ignoră o parte esențială și profundă a lor. Vorbesc din perspectiva unui om care a facut parte din diverse organizații timp de 12 ani si care lucreaza în rol de consultant / coach cu cel puțin două organizații săptămânal în ultimii cinci ani.  

Ipoteza noastră este că aducând la suprafață emoțiile organizației vom putea avea noi perspective asupra provocărilor acesteia și vom aduce mai multă înțelegere cu privire la forțele care-i determină situația actuală, dar nu în ultimul rând destinul.